Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț a anunțat că în curând se va construi o creșă cu fonduri prin PNRR. Clădirea va fi dotată cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirea va fi, de asemenea, dotată cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. În același timp, această creșă va reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirea va avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse, și, în acest fel, cheltuielile vor fi mici.