Toamna se numără cercetătorii și pasionații de știință! Pe data de 30 Septembrie 2022, va avea loc Noaptea Cercetătorilor Europeni, cel mai captivant eveniment despre știință și cercetare, iar Bucureștiul și alte peste 20 orașe din România se vor transforma în adevărate laboratoare în aer liber, în care publicul va avea ocazia să cunoască oamenii din spatele cercetătorilor și să înțeleagă mai bine cât de importantă este munca de cercetare pentru viața de zi cu zi. La Suceava, evenimentul se va desfășura pe platoul din fața Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, începând cu ora 16:00, pe 30 septembrie.