Credincioşii din mai multe părţi ale Italiei au avut vineri, 17 martie 2023, bucuria să se închine la copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. Odorul de mare preţ a fost dăruit Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Muceniţă Pelaghia” – Montecatini Terme din Protopopiatul Toscana I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi a Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, prin dragostea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.