Autoritățile din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, în colaborare cu inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Direcției de Sănătate Publică Suceava și Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava, au desfășurat o amplă acțiune de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul comerțului cu legume și fructe. Acțiunea a avut loc în Piața En-gros Burdujeni, inclusiv în piețele private din zonă.