Astăzi, Sindicaliști din Educație au declanșat greva generală, după ce negocierile cu Guvernul României nu s-au încheiat cu un acord. Peste 150.000 de cadre didactice au protestat astăzi, iar personalul nedidactic din școli li s-a alăturat. Aceștia au precizat că dacă în perioada următoare nu se vor soluționa problemele care fac obiectul grevei, aceștia sunt hotărâți ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă.